Servicii

vineri, 13 februarie 2026

Serata muzical literara ,,Eu sunt poetul acestui neam "

Serata muzical-literară dedicată marelui poet Grigore Vieru a fost un moment deosebit de emoționant și plin de lumină sufletească. Prin poezie, cântec și recitare expresivă, am retrăit frumusețea cuvântului românesc și dragostea nemărginită față de mamă, patrie și neam — valori pe care poetul le-a purtat în inimă întreaga sa viață.
Versurile sale, simple și curate, au ajuns direct la sufletul publicului, amintindu-ne cât de important este să ne păstrăm limba, tradițiile și credința. Cântecele inspirate din creația sa au adus un plus de emoție și sensibilitate, transformând serata într-o adevărată sărbătoare a spiritului românesc.
Atmosfera a fost caldă și plină de respect pentru memoria poetului. Elevii au demonstrat talent, dăruire și înțelegere profundă a mesajului transmis de Grigore Vieru. Prin această activitate, am învățat încă o dată că poezia unește inimile și păstrează vie identitatea noastră.Aducem mulţumiri elevilor cl.IV -b şi profesoarei d.Margareta Golovatic şi elevilor din clase mai mari  pentru colaborarea frumoasă...you know of course again

Fondarea Bibliotecii publice Sarata Veche

 

In anul 1950 in satul Sarata Veche s-a deschis biblioteca publica din sat care de la inceput a fost amplasata intr-o incapere din Casa de Cultura .De la inceput se numea Izba citalnea .Biblioteca avea 16 metri patrati, se incalzea cu soba 







joi, 27 noiembrie 2025

Campania Nationala sa citim impreuna

https://bibliotecapublicasarataveche.blogspot.com/2025/11/blog-post.html 
V24 .11.2025 - intalnirea cu scriitorii Andrei Prohin si Nicolae Rusu 

Campania Nationala sa citim impreuna ed. XIV-a .
Aceasta zi a fost una memorabila pentru intraga comunitate

Activitate a fost pregatita de catre clasele IV ,,a"si ,,b" sub indrumarea invatatoarelor Golovatic Margareta si Augustina Visan.
Am avut ca invitati ansamlul folcloric de copii ,, Mladita ", cond.artistic Maria Chilaru, acompaniator Moraru Iurii 

Serata muzical literara ,,Eu sunt poetul acestui neam "

Serata muzical-literară dedicată marelui poet Grigore Vi...